Compania franceză de prelucrare a cărnii Spanghero a rămas fără licență după scandalul cărnii de cal, a anunțat ministrul francez al Agriculturii, Stephane Le Foll.
Ministrul a anunțat că Spanghero a știut că vinde carne de cal etichetată drept carne de vită, însă firma a negat acuzațiile.
Scandalul privind etichetarea greșită a afectat cel puțin 12 țări europene, potrivit BBC.
Spanghero a importat carne din România și a vândut-o altei companii, Comigel, care a folosit-o pentru obținerea de preparate congelate, la fabrica sa din Luxemburg.
Traseul hârtiilor
Ministrul francez pentru Protecția consumatorilor, Benoît Hamon, a declarat că în acest caz carnea de cal a părăsit România fiind corect etichetată drept carne de cal. Aceasta a fost ulterior reetichetată drept carne de vită.
„Din ancheta reiese că primul actor în această rețea care a ștampilat > pe pachetele cu carne de cal din România a fost Spanghero”, a spus Hamon.
Spanghero neagă acuzațiile.
„Spanghero confirmă că a plasat o comandă pentru carnea de vită și apoi a revândut ceea ce a crezut că a fost carne de vită, etichetată ca atare, în conformitate cu reglementările europene”, se arată într-un comunicat al Spanghero.